joi, 4 septembrie 2014






Septembrie





anotimp al speranțelor năruite
autoexilat în temnița somnului
mi-am așternut culcușul de paie pe lutul umed-lipicios
aici plouă mereu cu vise prin tavanul crăpat
pereții au urme de gheare și nume scrijelite haotic
printre gratii privesc adeseori marea
plutașul desprinde scânduri dintr-un sicriu plutitor
se înfruptă ca dintr-o conservă cu moaștele celui plimbat de ape
aici nu mai am nevoie de idoli
credința piere treptat
singurul lucru de care am nevoie-i uitarea
ce vine
se așterne ca o pătură caldă pe trupul unui ocnaș din nordul îndepărtat
mă simt bine acum
mi-am așternut culcușul în carnea timpului
contopirea cu Dumnezeul toamnei începe treptat
septembrie sicriu plutitor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii