Amintiri!

-e greu să respir tăcerea

cum se zbate lumina în ochii tăi

parcă ar vrea să evadeze

pulsează în afară

se reflecta ca o rază laser în sufletul meu

îl împarte în mii de bucăți

ce tăios e aerul din preajma plecării

parcă aș escalada Everestul

mi-e greu să respir tăcerea ta de adio

mă sufoc în absurd

- mi-am stabilit tabăra la o altitudine prea mare

doar frigul îmi poate fi tovarăș aici -

ce târziu e iubito

s-a stins și ultimul soare din noi

privesc prin lunetă stelele care îngheață pe-un cer vânăt de frig

ca mâinile tale

rămân o clipă să privesc în urmă

dâra de amintiri ce persistă precum o urmă de cometă pe un cer sinistru

ce repede am ars în acest mediu vitreg

ce repede am ars ...

acum viscolul biciuie tot mai tare

retras în sine-mi închid fermoarul între cele două lumi

conștient că pânza subțire de cort nu poate opri frigul ce s-a lăsat între noi

mă ghemuiesc într-o stare de letargie

îmi suflu în pumni speranța că voi supraviețui tristeții polare