marți, 7 octombrie 2014



Amintiri!





-e greu să respir tăcerea
cum se zbate lumina în ochii tăi
parcă ar vrea să evadeze
pulsează în afară
se reflecta ca o rază laser în sufletul meu
îl împarte în mii de bucăți
ce tăios e aerul din preajma plecării
parcă aș escalada Everestul
mi-e greu să respir tăcerea ta de adio
mă sufoc în absurd
- mi-am stabilit tabăra la o altitudine prea mare
doar frigul îmi poate fi tovarăș aici -
ce târziu e iubito
s-a stins și ultimul soare din noi
privesc prin lunetă stelele care îngheață pe-un cer vânăt de frig
ca mâinile tale
rămân o clipă să privesc în urmă
dâra de amintiri ce persistă precum o urmă de cometă pe un cer sinistru
ce repede am ars în acest mediu vitreg
ce repede am ars ...
acum viscolul biciuie tot mai tare
retras în sine-mi închid fermoarul între cele două lumi
conștient că pânza subțire de cort nu poate opri frigul ce s-a lăsat între noi
mă ghemuiesc într-o stare de letargie
îmi suflu în pumni speranța că voi supraviețui tristeții polare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii